"Daca albinele ar disparea de pe suprafata globului, omul ar mai trai doar patru ani. Fara albine nu ar mai fi polenizare, nu ar mai fi plante, nu ar mai fi animale, deci omul nu ar mai exista."
- Albert Einstein
Apicultura (din lat. apis ce înseamnă albină) este ştiinţa care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea raţională a albinelor, in scopul utilizarii produselor apicole, cât și a cresterii producției de semințe la plantele agricole in urma polenizării. Deci pe de-o parte albinele furnizează omului produse apicole, iar prin polenizarea încrucișată a plantelor asigură cresterea producției agricole.
Se pare că primii oameni au recoltat mierea de albine din cuiburile construite în copaci. Recoltarea de miere din cuiburi de albine sălbatice se efectuează si în prezent, in zonele unde nu s-a dezvoltat apicultura. Erau cautate cuiburile de albine melifere (Apis) și speciile mari de albine care nu înțeapă (Meliponinae).
Odata cu dezvoltarea biologiei in sec. XVII-XVIII, s-au inregistrat progrese si în domeniul apiculturii, mai ales între anii 1568 și 1792. În 1800 se cunoșteau deja notiunile fundamentale despre comportamenul, anatomia și fiziologia albinei europene, Apis mellifera. Substanțele produse de albine erau diferențiate de cele colectate de ele: mierea, puietul și ceara erau produse în stup; nectarul, polenul și propolisul erau create de plante și colectate de la ele de albine. Noile descoperiri erau teoretice, iar dezvoltarea majoră în apicultura practică a început prin anul 1850 în America de Nord.
Albina este o insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal specializat pentru supt și lins, cu picioarele posterioare capabile sa strânga polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară.
Albina meliferă vestică (europeană) (Apis mellifera) este o specie din familia Apidae. Apis mellifera este denumirea latină, apis însemnând "albină", mel "miere" şi ferre "a purta" - numele ştiinţific însemnând "albina care poartă miere". Denumirea nu este corectă, intrucat albinele poartă nectar şi polen şi produc miere.
Apis mellifera carpatica este albina românească, o subspecie a albinei melifere europene (Apis mellifera).
Stupul este un adăpost natural sau construit de om pentru albine, in care acestea trăiesc în roiuri si creaza fagurii in care depun mierea.
Stupina este locul unde se cresc albinele; aici se afla stupii și celelalte anexe; se ma numeste albinărie, prisacă sau stupărie.
Principalele produse apicole sunt: mierea de albine, polenul apicol, ceara de albine, pastura, propolisul, laptisorul de matca, apilarnilul si veninul de albine.
O albina zboara circa 3 km. Toata aceasta arie cu raza de 3 km trebuie sa asigure un cules bogat, intins pe toata durata sezonului activ. Intr-o stupina nu se amplaseaza mai mult de treizeci de familii de albine, pentru ca o familie consuma intr-un an nouazeci kg de miere si treizeci kg de polen (plus cantitatea de miere si polen pe care vrem sa le recoltam). Intr-un an bun se pot recolta de la un stup de albine 25-30 kg miere, 0,8 kg ceara si 3-4 kg polen.
Albina face parte din ordinul Hymenoptera, una dintre cele mai avansate grupe de insecte, caracterizata prin viata sociala si organizarea indivizilor în familie. Familia de albine e organizata ca un "supraorganism" în care functiile vitale si de aparare se regasesc atât la nivel individual cât si social; în familia de albine se vede diviziunea muncii: adunarea si prelucrarea hranei in comun, îngrijirea puietului, capacitatea de reproducere a roiului la o singura femela (matca) si câtiva masculi (trântorii), asigurarea temperaturii si ventilatiei pe timpul iernii etc. Existenta la femele a celor doua caste (matca si lucratoarea) este dovada diviziunii muncii la albine în îndeplinirea functiilor sociale. Albina lucratoare este o noutate în evolutia speciilor, este o variatie de la reproducerea normala, a femelei. Pentru a cunoaste familia de albine trebuie sa analizam componenta ei, a castelor, cuibului, a stadiilor de dezvoltare prin care trec albinele de la ou la albina adulta si a evolutiei coloniei in decursul anului, in functie de mediul inconjurator si de cules.
In mod natural, albinele îsi construiesc cuibul prin scorburile copacilor, crapaturile stâncilor, podul casei ori alte locuri protejate. Insa omul construieste stupi din lemn pentru adapostirea albinelor în vederea recoltarii produselor apicole. La început albinele se adaposteau în stupi simpli (trunchiuri de copaci scobite) ce nu se puteau refolosi dupa extragerea fagurilor cu miere. Astazi se utilizeaza stupi cu rame mobile, pentru a putea culege toate produsele apicole si apoi sunt reutilizati.
Componenta familiei de albine:
Matca (regina) este singura femela capabila de reproductie, de împerechere cu trântorii si sa depuna oua fecundate (din care vor iesi matci sau lucratoare) sau nefecundate (din care vor iesi trântori). Se distinge de celelalte albine prin forma si marime, având corpul mai lung, capul mai mic si abdomenul foarte dezvoltat si acoperit pâna la jumatate de aripi. Traieste cel mai mult (pana la opt ani) dintre membrii familiei de albine, este activa toata viata si depune 2000 - 3000 de oua în 24 h în luna iunie. În aceasta perioada de ponta intensa matca este atent îngrijita si bine hranita de celelalte albine. În roiurile de albine care mor iarna datorita lipsei hranei, matca moare ultima, fiind hranita cu ultima picatura de miere.
Albinele lucratoare sunt cei mai mici (ca marime) membri ai familiei de albine, femele cu ovarele nedezvoltate, care nu se inmultesc (totusi, daca le lipseste regina, ovarele albinelor lucratoare se pot dezvolta si pot depune oua, dar din aceste oua ies doar trântori). Capul albinei lucratoare are forma triunghiulara, iar abdomenul este egal ca lungime cu aripile. Limba este bine adaptata pentru culesul nectarului (are 6 mm), iar la picioarele au panerase (corbicule) adaptate colectarii si transportului polenului floral. Albinele lucratoare se mai ocupa cu hranirea puietului (prin glandele faringiene), producerea cerii (prin glande cerifere), apararea stupului (ac cu venin) si supravietuire pe timpul iernii (acumuleaza grasime in corp).
Durata de viata a albinei lucratoare depinde de gradul de uzura ca urmare a activitatilor intense desfasurate de aceasta (cresterea puietului si activitatea de cules nectar si polen). Albinele eclozate primavara traiesc 40 de zile (datorita deteriorarii in urma activitatii intense - cresterea puietului, culegerea de nectar si polen), insa albinele eclozate toamna traiesc pâna primavara urmatoare, când apare o noua generatie.
Trântorii reprezinta masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozati din oua nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucratoarelor si al matcii, lungimea este aprox. 15-18 mm, greutatea între 200 si 280 mg, capul este rotunjit, antenele trântorului au cu o articulatie în plus fata de cele ale albinei lucratoare, cu ochi foarte bine dezvoltati, mirosul fin, iar vederea trântorilor adaptata la lumina ajutându-i la identificarea matcilor iesite la împerechere. Au o trompa scurta (nu pot culege cu ea nectarul din flori) prin care primesc hrana de la albinele lucratoare (în primele 4 zile de viata) sau se hranesc singuri cu mierea din faguri (la maturitate).
Durata de viata a trântorilor este între 2-8 saptamâni si variaza în functie de sezon (activ sau perioada de repaus) si de zona geografica. Trântorii emit un feromon utilizat pt atragerea reginei virgine în timpul zborului de împerechere. Trântorii nu au ac, glande cerifere si mandibula pentru culegerea polenului. Ei nu culeg nectar floral, nu apara stupul de intrusi, nu produc hrana pentru familie si nici nu polenizeaza florile. Menirea trântorilor este de a împerechea matcile si de a garanta perpetuarea speciei. Totusi ei mai sunt utili prin prezenta lor la ventilarea si incalzirea stupului necesare pt cresterea puietului.
Cand vine toamna, iar albinele se organizeaza de iernat, trântorii sunt expulzati din stup de catre albinele lucratoare si, daca in timpul verii erau primiti în orice familie, puteau intra in orice stup, acum au accesul interzis.
Apiterapia este arta si stiinta prevenirii si tratarii bolilor, vindecarii holistice si recuperarii din diferite stari de boala a fiintelor vii folosind produsele albinelor (mierea, propolisul, veninul etc.).
Apiterapia este o stiinta intemeiata pe baze stiintifice clare; terapeutul cunoaste bine cum trebuie tratat un pacient; este nevoie de un diagnostic corect, trebuie sa cunosti exact care sunt cele mai bune metode pentru administrarea medicamentelor si de asemenea trebuie sa cunosti foarte bine dozarea acestora.
Apiterapia este si o arta intrucat pentru a o aplica corect, trebuie sa fii un adevarat artist: trebuie sa rezonezi în fiinta ta cu frumusetile Naturii si apoi sa revelezi semenilor tai aceste minunatii, trebuie sa utilizezi cu maiestrie produsele apicole.
Produsele stupului au o serie de proprietati farmacologice si exercita asupra organismelor vii o serie de efecte si actiuni la nivelul functiilor diferitelor organe si aparate. În paginile urmatoare ale siteului vom detalia, pentru fiecare produs în parte, toate aceste proprietati, efecte si actiuni.
Apicultura mondială
Țara Producția de miere în 2005 (1000 tone) Consumul de miere în 2005 pe cap de locuitor (1000 tone)
Romania 71,46 52
Federația Rusă 52,13 54
Spania 37,00 40
Germania 21,23 89
Grecia 16,27 16
Franța 15,45 30
S.U.A. 79,22 163
Canada 36,11 29
Argentina 93,42 3
Mexic 50,63 31
Principalele produse apicole sunt: Mierea de albine, Polenul, Propolisul, Păstura, Apilarnilul, Lăptişorul de matcă, Ceara de albine, Veninul de albine. De asemenea, se produc Cosmetice pe bază de produse apicole.
Principalele produse apicole sunt: Mierea de albine, Polenul, Propolisul, Păstura, Apilarnilul, Lăptişorul de matcă, Ceara de albine, Veninul de albine. De asemenea, se produc Cosmetice pe bază de produse apicole.
